Curs introductiv

Cuprins articol:

1. Relaxarea
2. Sunteți capabili să vă relaxați?
3. Răspunsul de relaxare și stresul
4. Caracteristicile relaxării
5. Tehnicile de relaxare
   • Trainingul autogen al lui Schultz
   • Relaxarea musculară a lui Jacobson
6. Mecanismele relaxării
   • Tonusul muscular
   • Sugestia și autosugestia
7. Despre hipnoză
   • Ce este hipnoza?
   • Limbajul inconștientului
   • Mituri despre hipnoză

Relaxarea

Termenul de relaxare semnifică o deconectare generală a individului de activitatea sa cotidiană.

Relaxarea este o tehnică psihoterapeutică şi autoafirmativă, fundamentată ştiinţific, care urmăreşte realizarea unei decontracţii musculare şi nervoase, având ca efect un repaus cât mai eficient, economisirea energiei fizice şi psihice, creşterea rezistenţei la stres a organismului şi diminuarea efectelor negative ale stresului deja instalat.

Relaxarea este o tehnică utilă care se poate practica atunci când o persoană se simte stresată şi poate conduce la diminuarea anxietăţii şi la prevenirea apariţiei unor modificări fiziologice – de exemplu, reducerea contracturii musculare şi a tensiunii arteriale în timp ce persoana respectivă se relaxează şi, când este efectuată înainte de culcare, ajută la inducerea somnului.

„Mulţi oameni consideră, că, relaxarea nu prezintă nici o dificultate, că este ceva care se realizează fără efort, când nu suntem supuşi unui stres. Acest lucru este valabil pentru unele persoane, nu însă pentru toată lumea. Pentru mulţi, a învăţa să te relaxezi este tot atât de greu ca şi a învăţa să conduci un automobil. Tehnicile relaxării trebuie învăţate şi apoi – un lucru foarte important – trebuie exersate cu regularitate”.

Unele dintre avantajele practicării relaxării în mod regulat sunt: ameliorarea somnului, sporirea performantelor mentale şi fizice, combaterea stării de oboseală, reducerea anxietăţii şi tensiunii nervoase, dar şi faptul că nu creează dependență.

Relaxarea este o cale spre sănătate şi eficiență, iar primul lucru foarte important de ştiut este acela că „relaxarea este în primul rând legată de respiraţie; dacă ne putem controla respiraţia, ne putem controla relaxarea”.

Într-o stare de teamă sau anxietate, respiraţia tinde să devină mai accelerată, după cum la trăirea unui sentiment de admiraţie,respiraţia devine în mod spontan lentă şi mai profundă. În stările depresive se constată o rărire a respiraţiei, în timp ce în stările expansive, de bucurie, se produce o accelerare a acesteia.

Dacă stările psihice influenţează respiraţia, aceasta la rândul ei, atunci când este dirijată voluntar, poate influenţa şi regla stările psihice. Astfel, o respiraţie lentă şi adâncă poate calma o stare de agitaţie, după cum ritmarea şi regularizarea respiraţiei contribuie la creşterea capacităţii de concentrare a atenţiei şi la optimizarea randamentului activităţii intelectuale în ansamblu.

Între respiraţie şi relaxare există o foarte strânsă legătură. Astfel, în stările de destindere şi relaxare musculară respiraţia devine tot mai lentă şi mai profundă. Calmarea şi rărirea voluntară a respiraţiei contribuie, la rândul ei, la instalarea mai rapidă a stării de relaxare.

Funcţia respiratorie este deosebit de importantă pentru fiinţele vii. Fără respiraţie nu există viaţă, toate celelalte funcţii ale organismului fiind legate de funcţia respiratorie. Importanța respiraţiei este esenţială pentru starea de sănătate, pentru echilibrul nostru emoţional şi chiar pentru asigurarea longevităţii. Înţelepţii orientali spun că omul care trăieşte liniştit şi respiră liniştit, va trăi ani îndelungaţi.

Omul civilizat şi-a pierdut însă capacitatea de a respira corect. Condiţiile vieţii urbanizate, activităţile predominant sedentare, practicarea insuficientă a educaţiei fizice şi a sportului modifică ritmul respiratoriu normal. La acestea se adaugă stresurile psihice, anxietatea, controlul deficitar al emoţiilor care contribuie, la rândul lor, la o respiraţie defectuoasă.

Respiraţia superficială şi incorectă reduce vitalitatea, predispune la îmbolnăviri şi practic scurtează viaţa omului.

Primul pas spre respiraţia corectă este stăpânirea acesteia, controlul ei conştient, transformarea respiraţiei dintr-un act automatizat într-un act conştient, voluntar.

O regulă de bază a respiraţiei corecte şi eficiente este respiraţia pe nas. Este cunoscut faptul că aparatul respirator este astfel constituit încât să se poată respira atât pe nas, cât şi pe gură. Respiraţia pe nas este, însă, fiziologică şi sănătoasă, la nivelul căilor nazale asigurându-se filtrarea şi încălzirea aerului care pătrunde în plămâni.

Sunteți capabili să vă relaxați ?

Toată lumea poate să se relaxeze, deoarece oricine dispune de capacitățile fiziologice pentru a o face, mai ales la nivelul sistemului nervos autonom și al sistemului hormonal. Daca nu vă relaxati deloc sau nu atât cât trebuie, este pur și simplu din cauza că v-ați obișnuit să fiți încordați, uitând ce înseamnă destinderea.

Capacitătile de relaxare sunt în număr de 4:

• Capacitatea de reglare a respiraţiei: respiraţia este singura funcţie neurovegetativă asupra căreia se poate acţiona în mod voluntar, spre deosebire de alte funţii, cum ar fi ritmul cardiac sau tensiunea arterială. Instalarea unui ritm respirator lent şi regulat contribuie totodată la punerea în repaus a întregului sistem neurovegetativ.

• Capacitatea de scădere a tensiunii musculare: şi nivelul de activare a muşchilor este un parametru pe care îl puteţi modifica în mod voluntar, cu o exactitate mai mare sau mai mică, şi contribuie la punerea în repaus a întregului organism. Destinderea musculară reduce nevoia de oxigen a organismului, lucru care permite reglarea respiraţiei.

• Capacitatea de percepţie senzorială: cu cât va stresaţi mai mult, cu atât mai mult evantaiul de percepţii senzoriale se va reduce la câteva semnale judecate drept prioritare pentru a face faţă situaţiei. Acest automatism poate fi inversat în scopul relaxării, prin concentrarea asupra semnalelor calmante sau prin lărgirea spectrului de percepţii senzoriale. Totul se petrece ca şi cum propriul corp şi-ar aduce la tăcere tumultul interior, pentru a vă permite o mai bună ascultare a percepţiilor. Nu există căldura fără observaţie şi nici observaţie fără oprire. Simţurile de care ne folosim sunt 5 în mod normal, văz, auz, miros, gust şi pipăit, dar mai există şi un al 6-lea, simţul kinestezic, care vă permite să realizaţi ce se întâmplă în interiorul corpului: să simţiţi bătăile inimii, încordarea sau relaxarea muşchilor, apăsările, înţepăturile şi furnicăturile pricinuite din circulaţia sangvină, căldură corporală internă, etc.

• Capacitatea de încetinire a gândirii: Se spune că gândirea ne îndepărtează de spirit, dimpotrivă, menţinerea atenţiei asupra unui obiect de concentraţie unică şi plăcută (o imagine, o senzaţie interioară sau o percepţie din exterior) goleşte spiritul de gândire, încetineşte activitatea cerebrală şi odihneşte mentalul. Această capacitate însoţeşte de fapt fiecare dintre funcţiile precedente: menţinerea atenţiei asupra propriei respiraţii, tensiuni musculare sau percepţii senzoriale contribuie simultan la punerea spiritului în repaus.

Răspunsul de relaxare și stresul

Atunci când suntem stresaţi, prima noastră reacţie este, aşa cum am văzut, fiziologică: inima începe să bată, respiraţia se accelerează, muşchii se contractă.

Starea de relaxare este o stare opusă din punct de vedere fiziologic celei de stres. Ceea ce înseamnă că, atunci când suntem relaxaţi, corpul nostru este orientat într-o direcţie diametral opusă celei din starea de stres:

Rolul sistemului nervos autonom:

Funcţionarea corpului uman se află sub controlul sistemului nervos autonom, ai cărui centri sunt situaţi la nivelul trunchiului cerebral, parte inferioară a creierului. Sistemul nervos autonom nu ştie să facă decât două lucruri: să accelereze ori să încetinească.

În fapt, el este alcătuit din două părţi: un sistem numit simpatic, în jargonul medical, şi unul numit parasimpatic.

Sistemul simpatic accelerează funcţionarea aproape a tuturor organelor. Atunci când este stimulat, de exemplu, inima bate mai repede, muşchii se încordează, începeţi să transpiraţi… până şi părul creşte mai repede atunci, dar lucrul acesta este mai puţin vizibil.

Sistemul parasimpatic, dimpotrivă, încetineşte ritmul de funcţionare pentru aproape toate organele, rărind bătăile inimii şi relaxând muşchii.

Atunci când este activat sistemul nervos simpatic, sistemul parasimpatic se afla în stare de repaus, şi invers. Despre aceste 2 funcţii spunem că se inhiba reciproc: atunci când una dintre ele este stimulată, cealaltă va intra automat în repaus.

Dacă o persoană este încordată, anxioasa, iritabilă, stresată, sistemul nervos simpatic este de cele mai multe ori foarte solicitat, faţă de sistemul nervos parasimpatic, care este supus mult mai puţin tensiunii. Se poate spune aşadar că stresul suprasolicita sistemul nervos simpatic şi foloseşte doar într-o foarte mică măsură parasimpaticul, însă natura nu agreează dezechilibrile, şi de aici încep problemele.

Este vorba de fapt, despre ceva similar unui termostat care s-a dereglat.

Punctul de echilibru al sistemului se deplasează înspre starea de alertă şi orice variaţie ce apare va cauza o regularizare, în sensul de accelerare foarte puternică. Este ceea ce se numeşte stres permanent, menţinut tot timpul, chiar şi atunci când nu este deloc util, ba chiar nociv. Relaxarea corespunde intrării în stare de repaus a sistemului nervos simpatic şi activării sistemului nervos parasimpatic.

Răspunsul de stres şi relaxarea au caracteristici foarte distincte, mai ales pentru că răspunsul de stres, spre deosebire de răspunsul de relaxare, este înnăscut, adică a fost construit biologic în noi. În schimb, răspunsul de relaxare nu este înnăscut, adică trebuie să-l învăţăm.

Cu toţii am fi mult mai plictisiţi dacă în vieţile noastre nu ar apărea niciodată schimbări. Cu toate acestea, orice schimbare majoră trebuie să fie contrabalansată de abilitatea noastră de a ne adapta la ea la momentul respectiv. O schimbare profundă care se petrece prea rapid poate fi o cauză majoră de stres. De multe ori cererile depăşesc capacitatea noastră de a le rezolva.

Stresul poate fi declanşat de evenimente considerate plăcute cum ar fi căsătoria, câştigarea banilor sau naşterea unui copil, în aceeaşi măsură ca stresul declanşat de evenimente mai puţin plăcute cum ar fi pierderea locului de muncă, implicarea într-un accident sau îmbolnăvirea unui membru al familiei.

Putem spune deci că stresul, în sensul cel mai larg, se manifestă atunci când solicitările la care este supus un individ depăşesc resursele sale adaptative (Lazarus, 1976).

Prin urmare, unii cercetători, precum Herbert Benson, au indicat, încă din anii 1970, modul în care răspunsul de relaxare (opus şi antagonist răspunsului de stres) putea fi utilizat pentru a lupta împotriva stresului.

Totuşi, noi suntem oarecum familiari cu această stare de relaxare în măsura în care ea este apropiată de o altă stare pe care o cunoaştem bine şi care corespunde uneia dintre fazele somnului, numită „faza de somn profund”.

În faza de somn profund, corpul nostru este complet destins: muşchii sunt total relaxaţi, inima bate lent, iar respiraţia este mult încetinită. Va trebui să regăsim această stare, treji fiind. Căci, în mod spontan, corpul nostru cunoaşte în cele din urmă două stări: starea de stres şi starea de relaxare; miza constă în a-l învăţa o a treia: starea de relaxare în stare de veghe.

Caracteristicile relaxarii

La o persoana în stare de relaxare se constată o lipsă a nevoii de acţiona;

În starea de relaxare apare frecvent trăirea senzaţiei de greutate şi căldură în membre;

Focalizarea atenției pe sugestii și detașarea de stimulii exteriori;

Stare de pasivitate în raport cu ambianţa, în heterohipnoză;

Aproape toţi subiecţii remarcă instalarea în timpul relaxării a unei stări afective aparte, de nuanţă pozitivă; ei trăiesc o stare de linişte, de calm, de destindere;

Relaxarea este o modalitate de acces la resurse, de activare a potențialului latent;

Relaxarea este, ca şi hipnoza, o stare modificată de conştiinţă în care creierul emite predominant unde alfa și teta;

În relaxare se reglează procesele psihice, funcțiile organice, se obține o stare de echilibru care este benefică pentru dezvoltarea si evoluția spirituală a persoanei;

Tehnicile de relaxare

Într-o manieră schematică, există trei tipuri de relaxare:

• Relaxările „fiziologice” sau fizice: ele destind muşchii, încetinesc ritmul cardiac, diminuează presiunea sângelui în artere etc.. Acest tip de relaxare este folosit în gestionarea stresului.

• Relaxările „psihologice” au, dincolo de obiectivul de destindere a corpului, scopuri psihologice, mai ales cercetarea materialului inconştient. Acesta este cazul sofrologiei şi al hipnozei.

• Cât despre cel de-al 3-lea tip de relaxare, se poate vorbi despre relaxări „filosofice”. Aici, ne situăm în alt registru: este evident că, atunci când un yoghin face relaxare, scopul său nu este să-şi încetinească ritmul cardiac, ci să atingă o stare de armonie cu mediul înconjurător. Este vorba despre o abordare filosofică şi chiar religioasă a relaţiilor dintre trup, suflet şi mediu. Bineînţeles, cel ce practică perfect meditaţia transcendentală este întru totul apt să-şi încetinească ritmul cardiac. Singurul inconvenient îl reprezintă faptul că are nevoie de ani pentru a obţine acest lucru, în timp ce relaxarea fizică necesară gestionarii stresului se poate învăţa mult mai repede.

Principalele două metode de relaxare utilizate în toată lumea sunt variante fie ale „training-ului autogen” al lui Schultz, fie ale relaxării musculare a lui Jacobson. Este vorba despre două tehnici, atât de eficiente, cât şi relativ simple, care permit destinderea propriului corp.

Deşi, din punctul de vedere istoric, aceste două tehnici au fost dezvoltate sub o formă destul de complexă, astăzi se utilizează într-o formă foarte simplificată. Alegerea uneia sau a celeilalte este puţin importantă, există doar diferenţe culturale.

Trainingul autogen al lui Schultz

Această metodă de relaxare porneşte de la următorul principiu: se va obţine destinderea corpului prin inducerea unor senzaţii cu ajutorul reprezentărilor mentale. Se lucrează mai ales asupra a două senzaţii: senzaţia de greutate şi senzaţia de căldură.

Senzaţia de greutate a membrelor: Atunci când muşchii noştrii sunt destinşi, îi percepem ca fiind grei. Uneori, această destindere apare foarte brusc, mai ales când adormim sau ne trezim brusc cu senzaţia de a fi căzut, de a fi făcut un salt în gol: această impresie se datorează faptului că muşchii se destind foarte repede şi nu în mod progresiv. Cum ajungem la această senzaţie de greutate, dovadă a destinderii muşchilor? Pentru aceasta, se face apel la imagini mentale: mai precis, pacientul îşi va imagina că braţele, picioarele, încheieturile mâinilor sunt de plumb; creând această imagine de plumb, vor induce în mod artificial senzaţia de greutate. Insistând asupra acestei vizualizări (vizualizarea este procesul prin care folosim ochiul minţii pentru a crea imagini, scene, emoţii şi senzaţii^[3]), vor obţine ceea ce caută: o destindere musculară.

Pot fi utilizate şi alte imagini mentale, de ex., membrele ca fiind de piatră, sau impresia că braţele şi picioarele sunt atât de grele, încât ar fi un efort enorm să le ridicăm.

Senzaţia de căldură a extremităţilor: La fel cum senzaţia de greutate corespunde destinderii musculare, senzaţia de căldură a extremităţilor (pacientul îşi imaginează că vârful degetelor este cald) corespunde unui fenomen de „vaso-dilatație”: vasele mici de sânge se deschid pentru a lăsa sângele să circule, în timp ce în starea de stres, vasele de sânge se contractă pentru a expulza sângele din extremităţi, unde nu este util, şi a-l trimite direct la creier şi muşchi. Invers, atunci când suntem destinşi, sângele se duce până în vârful degetelor. Cum să ajungem la această stare de căldură? Făcând încă o dată apel la imaginea mentală: ne vom închipui că mâinile sunt calde, vizualizând un soare frumos ale cărui raze ne încălzesc vârful degetelor sau focul unui şemineu sau chiar o baie caldă. Prea puţin contează imaginile pe care le alegem din moment ce ne permit să resimtim o senzaţie de căldură. Atunci când începem să producem această senzaţie de căldură în minte, ajungem progresiv să o inducem în corp şi, inducând-o în corp, ne modificăm starea în sensul relaxării.

Urmatoarele efecte apar rapid: stare de bine, liniște și calm, creșterea echilibrului emoțional, îmbunătățirea proceselor psihice – memorie, atenție, capacitate de învățare.

Relaxarea musculară a lui Jacobson

Această tehnică de relaxare constă în lucrul doar asupra muşchilor (contractarea muşchilor, apoi, destinderea lor). Este oarecum ca în cazul unui balansoar: ca să mergem într-o direcţie, trebuie la început să ne luăm elanul în direcţia opusă. Atunci când suntem tensionaţi, dacă ne spunem, de ex.: „Acum, îmi voi destinde muşchii umerilor”, nu vom reuşi, în timp ce, dacă îi contractăm într-un prim moment, simţim tensiunea. Apoi, prin contrast, ne este mai puţin greu să destindem muşchii umerilor.

În relaxarea musculară a lui Jacobson, se învaţă, aşadar, să se contracte, apoi să se destindă în mod progresiv muşchii. În măsura în care se progresează, se ajunge să se destindă în mare măsură muşchii, trecând tocmai printr-o contracţie foarte mică. Când se cunoaşte bine practicarea acestei metode, se poate obţine, de asemenea, ca abia contractând muşchiul, să urmeze destinderea completă.

Relaxarea lui Jacobson este o tehnică mai degrabă „activă”. Este avantajoasă în special persoanelor care au dificultăţi în a se destinde, pentru care a rămâne imobil sau a se abandona destinderii este destul de insuportabil şi care, prin urmare, aderă deseori cu greutate la un demers mai pasiv, precum training-ul autogen al lui Schultz.

Scopul acestei tehnici este de a detensiona corpul şi a induce relaxarea, precum şi de a dobândi control asupra tensiunii musculare din corp.

Beneficii:reducerea stresului şi a anxietăţii; eliminarea tensiunii musculare; dobândirea unui somn profund şi odihnitor; instalarea unei stări de linişte; ameliorarea durerilor de cap (migrane), etc..

Obiectivul principal al acestui antrenament este inducerea relaxării musculare şi eliberarea tensiunii din corp, şi totodată dobândirea unei stări de echilibru interior (Cum să te aperi de stres, Patrick Legeron, Editura Trei, 2003, pg. 251).

Mecanismele relaxării

• Tonusul muscular

În timpul unor stări emoţionale puternice sau atunci când avem de făcut faţă unei sarcini dificile, resimţim şi un anumit grad de încordare musculară. Dimpotrivă, când suntem liniştiţi, relaxaţi, musculatura noastră se destinde, tonusul muscular scade.

Având în vedere legătura strânsă dintre tonusul muscular şi stările afective, tehnicile de relaxare încearcă – prin scăderea tonusului muscular – să reducă şi gradul de încordare psihologică. Deci, punctul de plecare al relaxării îl reprezintă tonusul muscular, la baza căruia se află o stare de hipotonie musculară (tonus muscular scăzut).

• Sugestia şi autosugestia

În mod obişnuit, prin sugestie se înţelege acea influenţare psihică prin care o persoană este constrânsă să admită o părere sau să execute o acţiune oarecare.

Sugestia şi autosugestia pot fi abordate atât din punctul de vedere al mecanismelor relaxării, ele fiind implicate profund în producerea şi menţinerea stării de relaxare, cât şi ca metode independente de autoreglare, respectiv de influenţare a comportamentului uman.

Sugestia este un cuvânt des utilizat în relaţiile interpersonale, reflectând un fenomen cu dublu sens: orientat spre altcineva sau spre propria persoană, caz în care este vorba despre autosugestie. Cu alte cuvinte, sugestiile sunt stimuli personali sau din mediu care ne pot determina să facem ceva fără să ne propunem aceasta.

 „Cuvintele potrivite, rostite la momentul potrivit, vă ajută mintea să controleze corpul”.

Prin intermediul cuvântului pot fi influenţate practic toate procesele psihice şi psihosomatice ale omului.

Sugestiile sunt definite ca fiind cuvinte pronunţate de terapeut, iar hipnoza, o practică terapeutică, în care sensibilitatea la sugestii este mărită: ea consistă în a ajuta oamenii să se simtă mai bine cu ajutorul cuvintelor, numele actual fiind inventat de un chirurg scoţian, James Braid, în 1841, însă dintotdeauna oamenii au căutat să se vindece sau să-şi îmbunătăţească viaţa, folosind ceea ce au în minte.

Eldon Taylor spune în cartea sa „Autohipnoza şi tehnici subliminale”, Editura For You, 2017: „hipnoza este, în esenţă, un proces în care, în mod intenţionat, încetinim activitatea undelor creierului de la beta la alfa. Cea mai eficientă metodă de încetinire a activităţii undelor cerebrale şi de intrare într-o stare hipnotică uşoară este o tehnică numită „relaxarea progresivă” .

 „În stare de hipnoză, conştientul devine mai puţin activ, dar rămâne treaz. În acele momente, subconştientul este deosebit de receptiv la sugestii. Subconştientul este cel care reacţionează la sugestii şi face ca acele sugestii să se manifeste în viaţa dumneavoastră. Conştientul trebuie să fie relaxat şi redus la tăcere tocmai pentru a nu se opune instrucţiunilor pe care i le daţi subconştientului”.

Hipnoza reprezintă tratamentul primordial pentru minte şi corp”, „hipnoza foloseşte puterea cuvintelor pentru a face o schimbare”.

Hipnoza este o stare plăcută de relaxare, în care suntem foarte deschişi la sugestiile date de hipnoterapeut, care au rolul de a ajuta pacientul să realizeze o serie de acţiuni în vederea vindecării sale”.

Se poate acţiona sugestiv asupra unui individ în stare de hipnoză (sugestie hipnotică), în stare de relaxare (relaxare cu sugestii directe) cât şi în starea obişnuită de veghe. Distincţia dintre sugestie şi autosugestie se referă la faptul că, în primul caz, influenţarea individului se produce de către o altă persoană, în timp ce în cazul autosugestiei, cel care produce influenţarea este individul însuşi.

Sugestia şi autosugestia reprezintă unul dintre mecanismele de bază ale relaxării. De asemenea, sugestia şi autosugestia joacă un rol important în adâncirea şi consolidarea stării de relaxare. Ascultând comenzile sau dându-şi în permanenţă autocomenzi, subiectul reuşeşte să intre într-o stare de relaxare tot mai adâncă, să realizeze la nivel superior senzaţiile de greutate şi căldură caracteristice antrenamentului autogen.

Subiectul care a realizat relaxarea este deconectat de stimulii exteriori perturbatori ai ambiantei, prin concentrarea selectivă asupra unor imagini sau formule pe care le aude sau le repetă în limbaj interior. În felul acesta, receptivitatea lui faţă de sugestiile venite de la terapeut sau faţă de autosugestii (în cazul în care lucrează singur) creşte foarte mult.

Eficiența sugestiilor creşte foarte mult dacă ele sunt practicate în stare de relaxare musculară şi mai ales atunci când sunt asociate cu exerciţii de gimnastică respiratorie, fapt ce le conferă mai multă forţă şi ritmicitate.

S-a constatat că pentru a fi eficiente sugestiile utilizate în stare de relaxare sau hipnoză trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (Jencks, 1977):

• Să fie acceptate de subiect;
• să concorde cu sistemul de valori al persoanei;
• să servească scopului propus;
• să se integreze adecvat în ciclurile de activitate;
• să urmărească, pe cât posibil, ciclurile respiratorii;
• să nu fie prea lungi;
• să fie pozitive; să impresioneze;
• să fie ritmice; să fie realiste;
• să fie simple;
• să fie convingătoare;
• să fie individualizate;

Despre hipnoză

Acum 170 de ani, medicul scoţian James Braid oficializa termenul de „hipnoză” pe care îl inventase pentru a desemna tratarea pacienţilor numai cu ajutorul cuvintelor, printr-o metodă psihologică revoluţionară.

O persoană putea să se vindece şi să-şi schimbe viaţa cu condiţia de a fi într-o stare de conştientă modificată. Aceasta este transa: o cheie pentru a elibera resursele nebănuite ce există în fiecare dintre noi.

Desigur, oamenii foloseau de mii de ani stările modificate ale conştientei pentru a se trata şi pentru a găsi răspunsuri la întrebările pe care şi le puneau, dar fără să-şi dea prea bine seama de ceea ce făceau.

Meritul lui James Braid este acela de a fi creat norme raţionale pentru utilizarea stărilor modificate ale conştientei, separându-le de religie şi de tratamentele prin magnetism, care erau foarte răspândite în acea vreme.

După puţin timp, James Braid şi-a dat seama că termenul de „hipnoză”, pe care îl alesese, nu corespundea întocmai fenomenului pe care îl observă. Într-adevăr, în hipnoză, pacienţii săi nu dormeau. Ei se aflau mai degrabă între două stări: între veghe şi somn. Atunci când o persoană visează, creierul său se comportă ca şi cum ea ar fi trează. Însă acea persoană este cu adevărat adormită!. Vorbim în această situaţie despre „somn paradoxal”

Ei bine, în hipnoză, persoana pare că visează. Deşi are aparența cuiva care doarme, ea aude în general tot ceea ce se petrece în jurul ei. Am putea vorbi în acest caz despre o stare de veghe paradoxală: persoană nu este nici trează, nici cu adevărat adormită. Este ceea ce numim „a fi în transă”.

Cuvântul „transă” vine din corespondentul latin al termenului „mijloc”. Astfel, pentru a merge dintr-un punct într-altul, folosim un mijloc de transport. În acel moment, spunem că suntem în tranziţie. Am putea aplica această metaforă la hipnoză, deoarece ea îi permite persoanei să călătorească spre o stare mai bună de sănătate, spre o viaţă mai agreabilă, să găsească răspunsuri la întrebările sale, etc.

Ca urmare, hipnoterapeutul se ocupă cu transmiterea către inconştientul dvs. a lucrurilor de care aveţi nevoie pentru a vă transforma.

Ne dăm seama, aşadar, ca un gând care nu ar fi avut nici un efect în mod obişnuit devine realitate atunci când ne aflăm în stare de hipnoză.

Aceasta este ceea ce profesorul Bernheim a numit „efect ideomotor” sau „ideosenzorial”: faptul că un gând, un grup de cuvinte se transformă în acte fizice. Reacţii corporale, emoţii, senzaţii, etc..

Bernheim este medicul şi hipnoterapeutul francez care a inventat în 1891 cuvântul „psihoterapie” pentru a desemna tratamentul prin sugestii hipnotice. Aceasta face că hipnoza să fie părintele tuturor formelor de psihoterapie existente.

Aşadar, dacă resimt o durere la un dinte şi dacă pun mâna pe obraz pentru că el să nu mă mai doară, din nefericire durerea nu dispare. Însă dacă fac acelaşi gest în hipnoză, durerea dispare dintr-odată!

Este ciudat, nu-i aşa? Singura diferenţă este starea modificată a conştientei, care face că metodă să funcţioneze.

Viaţa a creat un fel de mecanism pentru a ne proteja de noi înşine. Atât timp cât ne aflăm într-o stare de conştientă obişnuită, ne putem gândi la tot ceea ce dorim. Gândurile noastre rămân gânduri. În schimb, atunci când o facem în mod special şi intrăm în stare de hipnoză, gândurile noastre acţionează în mod concret.

Toate acestea sunt bune şi frumoase, dar mai este ceva: ştii să intrii singur într-o stare de hipnoză? Ei bine, nu, deoarece asemenea lucruri se învaţă, nu ne naştem ştiind deja să le facem. Avem nevoie de cineva pentru a ne arăta cum se procedează, pentru a ne ghida. Aceasta este rolul hipnoterapeutului.

Problema este că, dacă avem nevoie de altcineva pentru a ne ghida, trebuie să avem încredere în acea persoană. Este posibil să dăm peste persoane mai mult sau mai puţin competente. Va trebui, deci, să ne abandonăm lor. Terapeutul va face ceea ce îi stă în putinţă pentru că mintea voastră conştientă să se îndepărteze de realitate, pentru a reuşi să vă descurce firele încurcate.

Desigur, din fericire, putem alege un terapeut competent care ne-a fost recomandat şi în care avem încredere. El ne va explica modul în care va proceda şi aceasta ne va linişti. Va veni, deci, momentul să închidem ochii şi să ne abandonăm.

Deşi terapeutul ne-a explicat că vom rămâne pe jumătate conştienţi de lucrurile pe care ni le va spune, trebuie totuşi să ne abandonăm, să colaborăm cu el pentru că inconştientul nostru să lucreze.

Aşadar, hipnoza este o tehnică formidabilă, un mod real da a ajunge la mintea noastră profundă, la mecanismele sale inconştiente.

„Cei care visează fiind treji sunt conştienţi de mii de lucruri, ce le rămân necunoscute acelora care nu visează decât atunci când dorm”

Ce este hipnoza?

Vorbim în general despre starea modificată a conştientei, pentru a desemna starea de conştientă în care ne găsim, adică în hipnoză. Mai precis, atunci când visaţi, vă aflaţi într-o stare de conştientă modificată faţă de cea în care te aflii atunci când eşti treaz şi cu ochii deschişi. Aşadar, „a fi conştient” este o stare de conştientă, ca şi atunci când dormim sau visăm.

Ei bine, există o stare intermediară între veghe şi somn, ceva ce seamănă cu visarea, dar care nu apare când dormim, ci mai degrabă când suntem treji.

Când vorbim despre hipnoză, întâlnim mereu aceleaşi exemple: atunci când suntem obosiţi sau distraţi, când citim o carte bună sau când uităm de lumea din jur… când ne aflăm la cinema şi nu ne mai dăm seama de prezenţa oamenilor din jurul nostru. Spunem că suntem „cu capul în nori”, „cufundaţi în cartea noastră” sau „absorbiţi de film”. Acestea sunt stări de hipnoză lejeră. În jargonul nostru, vorbim despre „transă comună cotidiană”. Iată aşadar cum recunoaştem că ne aflăm în stare de hipnoză: avem privirea pierdută şi mintea ocupată. Corpul nostru este aici, iar mintea noastră este „în altă parte”, „în nori”. Suntem într-o stare disociată.

Disocierea este, deci, caracteristica stării de hipnoză – de când James Braid a început să o descrie, în secolul al 19-lea.

Aceasta disociere este provocată aproape întotdeauna în acelaşi fel: ne fixăm privirea asupra unui lucru şi astfel, ne reducem amploarea percepţiilor exterioare (ceea ce auzim, ceea ce vedem, ceea ce resimţim, etc.). Acest lucru face să fim absorbiţi în cartea noastră, în film, în ascultarea hipnoterapeutului.

Aunci cand ne aflăm în această stare, suntem în altă parte, deci disociaţi. Ne aflăm aşadar, într-o stare lejeră de hipnoză.

Hipnoza vă conferă o stare de bine. Pe lângă această, vă poate ajuta să vă reduceţi temerile, anxietăţile şi durerea, să eliminaţi comportamentele nedorite şi să vă împliniţi scopul propus.

Hipnoza va ajuta să acceptaţi stresul societăţii moderne mult mai uşor.

Limbajul Inconştientului

Care este adevăratul limbaj al inconştientului? Ştiţi bine despre ce este vorba: este limbajul viselor, al simbolurilor pe care le regăsim în mitologie, al metaforelor şi al basmelor.

Când vrea să vă vorbească, inconştientul o face prin intermediul viselor, iar în general ai nevoie de cineva pentru a-ţi traduce simbolurile şi a pune într-o ordine logică, raţională ceea ce pare la prima vedere să nu aibă nici cap, nici coadă. În hipnoză, se ştie foarte bine că logica inconştientului este iraţională, nelineara, paradoxală. Ea pare ilogică.

Pentru a comunica cât mai bine cu inconştientul, va trebui să vorbim cu limbajul lui. Este vorba despre metafore terapeutice.

Mituri despre hipnoză

In ce constă hipnoza?

• starea de dinainte de a adormi (stare hipnagogică) când creierul nostru emite unde mai lente, alpha și  theta (somnolența): va fi ca un vis în care știti că visați; in timpul acestei stări veți rămâne în comunicare cu terapeutul; este ca o comunicare privilegiată, asemănătoare cu cea dintre mamă şi copil.

Toţi oamenii sunt hipnotizabili?

• Cercetările arată că 90% din subiecţi pot atinge o transă uşoară, 70% o transă medie şi doar 10 până la 20% intra într-o stare hipnotică profundă (de tip somnambulic).
• Fiecare din noi foloseşte o formă de hipnoză în viaţa de zi cu zi, conştient sau inconştient.
• De fiecare dată când ne folosim imaginaţia, de fiecare dată când ne folosim emoţiile, de fiecare dată când ne concentrăm atenţia pe un singur lucru suntem într-o transă hipnotică.
• Scopul unei şedinţe de hipnoză este să implementeze adânc în inconştient elemente care să poată fi folosite în mod automat fară activitate conştientă.
• Persoanele mai uşor de hipnotizat sunt cele care au o mare putere de imaginaţie şi care pot păstra atenţia şi focusarea pe obiectivele necesare.

Pot să spun sau să fac diverse lucruri împotriva voinţei mele?

• Nu. Dacă cerem cuiva să facă lucruri împotriva voinţei sale în starea hipnotică, atunci el va ieşi imediat din această stare.
• În mod experimental, niciodată nu vom putea obliga pe cineva să spună sau să întreprindă diverse acţiuni sub hipnoză, care sunt împotriva principiilor sale morale.
• Veţi păstra un rol activ în timpul şedinţei, de altfel, noi vă vom cere mereu acordul şi colaborarea dvs. pentru ceea ce se realizează în timpul şedinţei.

Este periculos să fii hipnotizat?

• Hipnoza în sine, nu are nimic periculos, este un fenomen absolut natural prin care trecem în fiecare zi de mai multe ori (reveria cu ochii deschişi, condusul  maşinii, dimineaţa când ne trezim (stare hipnopompică) sau inainte de a adormi (stare hipnagogică), ori de câte ori ne relaxăm, cand creierul nostru emite unde cerebrale alfa şi teta, mai lente decat cele din starea de veghe: unde cerebrale beta

Dacă simptomele mele nu dispar, voi obţine totuşi unele beneficii psihologice în urma hipnozei?

• Da! Veţi obţine o stare de „bine”, ca urmare a diminuării anxietăţii datorate stării hipnotice şi pentru că relaxarea în sine are un rol reglator fizic şi psihic deoarece se eliberează hormoni de relaxare (endorfine, seretonine, etc) care au rol de a regla funcţiile tuturor organelor şi tuturor proceselor psihice.

Este posibil să nu intru într-o transă profundă?

• Da! Nimeni nu atinge un nivel de transă de aceeaşi profunzime. În general, distingem trei tipuri de transă: uşoară, medie şi profundă. O persoană poate intra într-o stare de transă profundă încă de la prima inducţie, o alta nu o poate atinge decât după mai multe şedinţe, în timp ce a treia nu o poate experimenta niciodată.

Voi dormi în timpul hipnozei?

• Nivelul de transă pe care îl veţi experimenta se va schimba în cursul şedinţei. Uneori, vă veţi simţi perfect destinşi, cu impresia de a experimenta o mare relaxare corporală, în alte momente, veţi trece prin stări asemănătoare cu somnul. Lăsaţi ca lucrurile să se întâmple ca de la sine! Trebuie totuşi să ştiţi că hipnoza şi somnul sunt două fenomene total diferite.

Voi fi sau nu conştient de ce se va petrece cu mine? Voi putea să-mi amintesc ce s-a întâmplat?

• Acest lucru depinde de profunzimea transei în care aţi intrat, transa care variază în timpul şedinţei.
• O parte a creierului dvs. va şti întotdeauna ce anume se petrece, în timp ce altă parte va fi incostienta. Ca regulă generală, o persoană hipnotizată îşi aminteşte întotdeauna de ceea ce se petrece în timpul hipnozei, dacă încearcă să-şi amintească, mai ales cu ajutorul indicaţiilor date de terapeut.

Intrarea în stare de transă hipnotică depinde de gradul meu de inteligență?

• Exista o legătură între hipnoza şi inteligentă, dar hipnoza face adesea apel la imaginaţie şi nicidecum la raţionalitate sau la logică.

Este posibil să nu mă trezesc după o şedinţă de hipnoză?

• Nu. Un mare număr de studii au arătat că în situaţia în care nu se trezeşte, subiectul iese din starea hipnotică intrând într-o stare de somn, din care se va trezi în mod normal.
• Nimeni nu a rămas vreodată blocat în starea de hipnoză dar unele persoane se simt aşa de bine în transă că nu mai vor să iasă.
• Când eşti relaxat complet, mintea ţi se detaşează de corp şi se concetrează pe lucruri minunate pe care ţi le doreşti, parcă nu mai vrei să ieşi din această stare.
• Ştii ce se întâmplă cu corpul tău? Începe să elibereze nişte hormoni numiţi Endorfine (hormonii plăcerii) şi începi să te simţi foarte bine.
• Cu cât eşti mai în transă cu atât te simţi mai bine.
• Când şedinţa se încheie, eşti invitat de către hipnotizator să ieşi din această stare.
• Ai două variante: ieşi din stare ştiind că mai poţi experimenta această stare şi altă dată sau poti dori să mai stai, pentru că este… atât de plăcut… Unii intră direct în somn și se trezesc apoi, după 2-3 min, ca dupa orice somn.
• Nu trebuie neapărat să fi invitat ci poţi ieşi şi singur foarte simplu, iar dacă în exterior apare vreun motiv s-o faci, un pericol, vei ieşi din transă hipnotică automat. Acest lucru se întâmplă deoarece inconştientul, zona în care eşti în transă, are rolul de a te proteja, acolo aflându-se toate instinctele tale de conservare, etc..